joi, 6 martie 2014

SINTEZĂ ISTORICĂ A OITUZULUI DOBROGEAN



                                                                                        FILIALA CONSTANŢA 

                                                                            VĂ PREZINTĂ ALBUMUL MEMORIAL

                                                            URMAŞI DE EROI DEMNI DE NESFÂRŞIT RESPECT                                                        


În anul 1450 Kara-Murat întemeiază un sat mare tătărăsc, cca.300 familii, cu oameni aduşi din Crimeea, într-un ţinut deluros la 8 km V de lacul Taşaul,18 km N Medgidia şi la 25km NV de portul Constanţa. 
  - Tătarii se ocupau cu ceva agricultură, dar mai ales cu creşterea cailor. 
 În anul 1876, 25-30 familii germane provenind din Krasna (Basarabia) erau în căutarea unui loc unde să se aşeze şi să întemeieze un sat în care să-şi desfăşoare activitatea de agricultori şi crescători de animale. În final ajung la Karamurat de unde tocmai avusese loc o retragere a turcilor şi tătarilor ca rezultat al trecerii Dobrogei în stăpânirea României în urma Războiului de Independenţă din anul 1877. În anii următori au venit noi grupuri catolice din Cherson (Rusia). 
 Primul primar a fost Peter Ruscheinski.Se poate aprecia că localitatea Karamurat era una dintre cele mai bogate şi mai frumoase comune din Dobrogea. 
 Un alt sat aflat la 15km N Constanţa, Cogealia (Valea Neagră-Lumina), era în 1881 locuit numai de tătari. În acel an şi-au făcut apariţia în localitate primii colonişti germani din gubernia Cherson. Mai târziu au coborât spre sud în Cogealia grupuri de germani swabi (evanghelici) din nordul Dobrogei. 
 În 1905, în partea de sud a satului, au fost împroprietăriţi 30 veterani de război români cu familiile lor; la mijloc fiind nemţii, iar la nord tătarii 
   - În 1910, plata unui învăţător era de 8000 lei numerar,o baniţă de grâu de fiecare elev şi recolta de pe 4 ha; terenul aparţinea şcolii. 
În 1923, Cogealia ajunsese la 123 familii cu 317 persoane. 
 Pe scurt, aceasta este situaţia arealului geografic situat aprox. la jumătatea drumului N-S în Dobrogea înaintea primului război mondial. 
 Jertfele acestui război încarcă locurile de semnificaţia Marii Bătălii din august 1917, când, după două săptămâni de încleştare cu trupele germane,românii nu au putut fi înfrânţi. După Război a urmat înălţătoarea pagină a Marii Uniri (1 decembrie 1918), iar pacea aşezată la loc peste ţinuturile româneşti a adus cu ea şi reforme,altfel decât cele obişnuite. Regele Ferdinand I a iniţiat o reformă agrară promisă soldaţilor încă din timpul ostilităţilor, încă de pe front. 
Şi iată cum,în aprilie 1923 (tocmai se aniversează 87 de ani) vreo 45 de familii (după unii 60) printre care văduve şi orfani de război ai celor căzuţi pe valea Oituzului,la Grozesti, Mărăşti, Mărăşeşti din localităţile Luizi Călugăra şi Poduri primesc câte 9 ha teren agricol plus un ha  pentru casă, iar pentru biserică 10 ha pe expropierile făcute de pe moşiile lui Luca Ionescu şi Voicu Voievod aflate între localităţile,acum,Ferdinand I şi Valea Neagră.
După analizarea mai multor probe de sol dobrogean, în acea zi de sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Gheorghe, l-au desemnat pe consăteanul lor, TULBURE DUMITRU, se pare că şi pe criteriul de vârstă, născut în 1884 (39 ani), să bată ţăruşul de bornă pentru viitoarea vatră a satului în locul ce există şi azi. Au existat controverse în ceea ce priveşte numele pe care să-l dea viitoarei aşezări. Aici a intervenit prefectul judeţului cu sugestia de a-i spune cătunului numele Oituz,spre aducere aminte a meleagurilor de unde au plecat şi a celor căzuţi pe acea vale a Oituzului. 
Prefectul acelor vremuri merită o scurtă biografie.
n. 1875, Piteşti  – d.? Bucureşti; prefect (1918-1919; 1922-1925) Nicolae T. Negulescu a absolvit facultatea de Ştiinţe fizico-chimice şi Cosmografie la Universitatea din Bucureşti.  De-a lungul carierei a fost: director al Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanţa (1907-1918), membru în comitetul şcolar al aceleiaşi instituţii de învăţământ până în anul 1935 şi inspector şcolar. 
A fost numit prefect al Judeţului Constanţa prin Decretul Regal nr. 3376 din 13 noiembrie 1918 şi a îndeplinit această funcţie până la data de 6 octombrie 1919. Va reveni la conducerea acestei instituţii în urma Decretului Regal nr. 326 din 21 ianuarie 1922 şi va demisiona la 10 decembrie 1925.
Autor de manuale de fizică şi chimie, a depus numeroase eforturi de a dota laboratoarele liceului, de a sprijini instituţiile culturale grupate în jurul liceului-casă de citit, bibliotecă, muzeu de antichităţi, universitatea populară.
A înfiinţat şi condus între 1933-1934 Societatea „Prietenii ştiinţelor fizico-chimice”.
Ca urmare a activităţii sale a fost distins înaintea pensionării cu medalia „Răsplata muncii pentru învăţământ”, clasa I.
Particularitatea Oituzului Dobrogean o constituie continuitatea catolicilor foarte prezenţi în zonele de baştină, judeţul Bacău.În limba maghiară li se spunea ceangăi, adică hoinari,cei care-şi schimbă locul.Istoria îi consideră secui care apar în Moldova secolului al XIII-lea.De multe ori, identitatea  religioasă şi cea etnică au fost oarecum confundate,pentru că ţăranul român era ortodox,iar cel catolic ar fi maghiar.Confuzia mergea mai departe,nefiind în măsură să diferenţieze pe ungur de ungurean (ardelean).
Familiile originare din comunele Luzi Călugăra şi Poduri participante la înfiinţarea acestei aşezări au fost: Adam, Butacu, Butăcel, Sascău, Sabău, Coceanga, Ferenţ, Ghenţa, Varga, Horvat, Pal, Palcău, Sascău, Matei, Chiuş, Chiricheş, Cuna, Ţimpu, Bogdan,  
Din foarte apropiatul sat Ferdinand I,ecourile manifestării comunităţii de ceangăi au atras atenţia etnicilor germani stabiliţi acolo.Cele două comunităţi s-au apropiat,s-au înrudit iar Oituzul a devenit filială a parohiei catolice germane din Ferdinand I. 
Între 1923-1940 o parte din populaţia Oituzului migra la locul de baştină din toamnă până în primăvară, urmând ca primăvara să se întoarcă şi să lucreze pământul.Tot acum, parte din locuitorii germani si ceangăi, impulsionati de sintagma profund românească şi ceangăiască  ”dor de ducă”si   “hoinarii”, a migrat în continentul Nord American. Astfel, în sat au rămas 8 familii; Butăcel  Mihai, Tulbure Dumitru, Pala Anton, Palcău Iosif, Chiuş Verona, Buică, Voiculescu, Iştvanca.
Urmând politica vremii,comunitatea germană s-a retras către Germania în 1940. Comunitatea catolică din Ferdinand I s-a stins. Acelaşi fapt s-a întâmplat şi la Valea Neagră.
În perioada celui de-al doilea Război Mondial, cetăţeni ai satului au luptat atăt pe fronturile din Est căt şi cele din Vest, mulţi dintre ei murind pe câmpurile de luptă. După anul 1945, au fost împropietăriţi cei ce au luptat în război (aprox. 15 familii). În urma împărţirii Europei – la Vest capitalism si la Est comunism – nemţii repatriaţi în 1940 în Germania care au căzut sub influenţă sovietică au fost aduşi înapoi pe locurile natale, M.Kogălniceanu. Aici nu şi-au mai găsit locuinţele pentru că au fost ocupate de populaţia aromână venită în principal din Cadrilater. Aceştia : Fehndric , Arnold, Dreser, Wacner, Streille, Roloschi, Rujanschi au fost nevoiţi să se stabilească la rudele lor din Oituz. Unii dintre ei au fost deportaţi în URSS între 14 ian. 1945 şi 12 dec. 1949, pentru reconstrucţia acesteia.
Până în anul 1990 demografia Oituzului a fost în medie de 5-9 copii pe familie, având peste 700 de suflete din care aproximativ 110 au rădăcini de etnie germană. În urma Revoluţiei din Decembrie 89, parte din populaţie a emigrat în Germania, iar alţii au plecat la muncă în Europa (Italia, Spania, Grecia...).
              O SINGURĂ FAMILIE: GAZDE - OASPEȚI

                                                                                    CLIC PE VEZI FOTO













                  

2 comentarii:

  1. Salut călduros inițiativa tinerilor din satul Oituz de a-și populariza și în spațiul virtual preocupările întru cinstirea memoriei moșilor și strămoșilor neamului lor, precum și a respectului față de eforturile zilnice pentru ridicarea nivelului de trai ale locuitorilor satului.
    Urez succes în realizarea următorilor pași al acestui proiect.

    RăspundețiȘtergere